Cea mai frumoasă amintire de la bunici

Cea mai frumoasă amintire de la bunici

Când eram mică stăteam în timpul săptămânii la bunicii din partea mamei. Erau mai aproape de școală și veneam după ore la ei. Obișnuiam să îmi arunc ghiozdanul într-un colț, să mă schimb în haine de casă și să mă înființez în fața raftului cu povești. Le citisem deja pe toate, dar îmi plăcea să le revizitez. Elefanți în rochițe, Povești la telefon, Fata din împărăția curcubeului, Povești cu zâne, Tartine cu vară și vânt, Alice în țara din oglindă, Fram ursul polar… Fiecare din ele avea asociată câte o emoție și un gust.

 

Elefanții erau amuzanți și acrișori, poveștile la telefon surprinzătoare și dulci, Fata din împărăția curcubeului era tristă și sărată, Poveștile cu zâne erau de speriat și amărui, Tartinele erau bucuroase și cu gust de pâine făcută în casă, Alice era banală și insipidă, că nu o înțelegeam pe atunci… iar pentru Fram nu simțeam nimic, că nu îmi plăcea. Așa că alegeam de exemplu Povești cu zâne și Tartine cu vară și vânt și fugeam înapoi în cameră, de parcă tocmai urma să înceapă serialul preferat. Mă puneam pe burtă și citeam.

 

Și atunci, chiar atunci, mă teleportam în altă lume, în altă dimensiune, în alt univers și puneam pe pauză timpul de pe Pământ…

 

Eram dintr-o dată în fața blocului unui băiețel pe nume Radu, căruia toată lumea îi spunea Ducu. Vedeam cum fiecare primește de la părinți tartine cu unt, sau dulceață, dar el avea două felii de pâine goale și le spunea celorlalți că sunt cu vară și vânt.

Eram apoi într-un atelier de biciclete, să cumpăr împreună cu un tătic una roșie, cu două roți și un claxon mare, roșu și el, pentru băiețelul lui.

Eram la curtea regală a unui împărat unde o zână îmi schimbase toate hainele din cufăr cu unele foarte urâte, din pânză de sac, cu o pană de găină pentru prins părul, dar având încredere în zână mi le pun și merg spre sala de mese, observând cum se schimbă între timp în unele superbe. Sunt îmbrăcată acum într-o rochie fină, cusută cu diamante și pe cap am o diade…

 

…cioc, cioc, cioc! Auzeam, ca prin vis, niște ciocănituri în perete. Nu le băgam la început în seamă, dar ele se tot auzeau și din ciocănituri care păreau a face parte din poveste se transformau în unele adevărate, care mă readuceau pe planeta noastră și îmi semnalizau că era gata masa de prânz. Bunica mă chema la masă. Era dificil să revin la spațiul și timpul din cameră, să întorc cartea pe burtă și să merg, ca trezită din somn, la bucătărie. Acolo mâncam repede ciorbița și ceream să iau felul doi în cameră, să mănânc în timp ce citesc, dar bunica se împotrivea, bineînțeles, fiindcă fac firmituri în pat. Știam de la Hansel și Gretel că firmiturile nu te ajută prea mult în viață, așa că mâncam pe repezite și mă întorceam la citit.

 

Ce nu știa bunica era că mai târziu, când ea ațipea cu radioul deschis, mergeam tiptil la bucătărie, deschideam ușa încet de tot, să nu mă audă, deschideam și cuptorul foarte, foarte încet și luam din el niște prăjitură cu vișine, o piteam în buzunare și fugeam pe vârfuri înapoi în cameră unde mâncam în timp ce citeam: cea mai mare plăcere a mea și una din cele mai frumoase amintiri de la bunici.

 

La voi cum era? Citeați povești? Lasă-ne și tu o amintire de la bunici în rubrica de comentarii!

 

Și dacă sunteți fericiți, fiindcă încă aveți bunici, faceți-le weekendul ăsta o supriză plăcută!
– Vezi idei de cadouri pentru bunica, pentru mama sau tata.

Recomandările noastre:

Album foto personalizat

https://livrezdragoste.ro/mesaj-in-rama-pentru-bunic/

https://livrezdragoste.ro/mesaj-in-rama-inima-bunicilor/

Leave a Reply

NewsletterAboneaza-te

Fii la curent cu noutățile Livrez dragoste! Abonează-te la newsletter !

Shopping Cart

No products in the cart.